ARTICOL

Lucrarile agricole specifice campaniei de toamna vor avea parte de conditii meteorologice favorabile

Postat in 03.11.2015 - 09:52 | Categorie: Comunicate de presa | Vizualizari: 3147

Conditiile agrometeorologice prognozate pentru urmatoarele zile ale lunii noiembrie vor fi favorabile desfasurarii lucrarilor agricole specifice campaniei de toamna, precum recoltare, transport sau depozitare, conform prognozei agrometeorologice realizata de specialistii Administratiei Nationale de Meteorologie.

 

Potrivit sursei citate, pana in data de 6 noiembrie, vremea va fi mai rece decat in mod obisnuit, dupa care va intra intr-un proces de incalzire treptata, aceasta devenind normala sub aspect termic, in aproape toata tara. Temperatura medie diurna a aerului se va situa intre -2 si 12°C, iar valorile medii diurne la nivelul solului, la adancimea de 10 cm, vor oscila intre 4 si 11°C, pe intreg teritoriul agricol, limite optime parcurgerii proceselor vegetative ale culturilor de toamna semanate pana la aceasta data.

 

Sub aspect pluviometric, se intrevad ploi locale, nesemnificative din punct de vedere agricol, insotite de intensificari temporare ale vantului. Din punct de vedere agrometeorologic, prognoza releva faptul ca, in cultura graului de toamna, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-20 cm, se va incadra in limite satisfacatoare si apropiate de optim, in majoritatea zonelor de cultura. De asemenea, pe unele suprafete agricole din nordul si estul Moldovei, estul Munteniei, se vor inregistra deficite de apa in sol, seceta pedologica fiind moderata si puternica. Totodata, regimul termic si hidric favorabil din aer si sol va imprima ritmuri in general normale de crestere si dezvoltare la culturile de camp in aproape toata tara, iar in zonele depresionare procesele vegetative se vor desfasura mai lent.

 

Sub aspect fenologic, cerealierele de toamna (orz si grau) vor parcurge germinarea-rasarirea (20-100%), precum si infrunzirea (2-6 frunze) si infratirea (10-30%) la culturile infiintate in perioada optima. In functie de data semanatului, rapita isi va definitiva germinarea (100%), totodata continuandu-se rasarirea (10-100%) si infrunzirea (6-11 frunze), in majoritatea zonelor de cultura. Sfecla de zahar din principalele bazine specializate se va recolta pe ultimele suprafete, iar in majoritatea plantatiilor pomi-viticole se vor inregistra fazele de maturare a lemnului/coardelor, precum si ingalbenirea si caderea fiziologica a frunzelor.

 

Per ansamblu, conditiile agrometeorologice prognozate vor fi favorabile desfasurarii lucrarilor agricole specifice campaniei de toamna (recoltare, transport, depozitare, araturi etc.).

 

Sursa: Agerpres

 

Categorii blog