ARTICOL

MADR pune accentul pe cercetare

Postat in 24.06.2020 - 06:10 | Categorie: Articole | Vizualizari: 22

Ministrul Adrian Oros a participat în data de 22 iunie 2020 la întâlnirea organizată la sediul MADR privind elaborarea unei strategii sectoriale referitoare la atenuarea efectelor secetei și prevenirii fenomenelor de deșertificare. La întâlnire luat parte subsecretarul de stat Avram Fițiu, Președintele ASAS, Prof. Dr. Valeriu Tabără, cercetători, fermieri, reprezentanți ai mediului asociativ și ai Forumului Inventatorilor români, precum și directori și experți din cadrul MADR.

În cadrul dezbaterii, ministrul Adrian Oros a declarat că este necesară identificarea unor soluții pe termen mediu și lung pentru strategia de gestionare a apei și combaterea deșertificării, iar pentru un buget mai mare alocat cercetării este necesar ca soluțiile identificate în urma acestor întâlniri să fie cuprinse atât în noul Plan Național Strategic (PNS), cât și în planurile altor ministere.

Subsecretarul de stat Avram Fițiu, care coordonează domeniul cercetării în cadrul MADR, a afirmat: „Sperăm ca această întâlnire să fie un prim semnal că Ministerul își dorește să pună la masa discuțiilor cercetarea împreună cu reprezentanții agricultorilor, pentru că suntem într-un an deosebit, în care trebuie să conturăm noul Plan Național Strategic. Depinde de noi cum vom munci în așa fel încât sa avem un PNS care să corespundă așteptărilor și să gândim măsurile referitoare la secetă, deșertificare, schimbări climatice și alte provocări majore la nivel european, iar aceste discuții trebuie să fie transpuse în măsuri de finanțare în noul PNS”.

Analiza rezultatelor proiectelor de cercetare a fost realizată în contextul în care acestea trebuie să fie incluse în masuri de finanțare în noul PNS.  

Majoritatea proiectelor de cercetare au fost realizate de cercetători de la INCDA Fundulea și vizează: creșterea eficienței culturii grâului, crearea de hibrizi de porumb cu potențial productiv ridicat, precum și hibrizi de floarea soarelui cu rezistență îmbunătățită la secetă, maximizarea producțiilor de proteină vegetală. Totodată, tematicile din cadrul proiectelor mai privesc și: elaborarea de sisteme culturale bazate pe agricultura conservativă, realizarea unui sistem integrat de producere de sămânță și material de plantat, cercetări privind stabilirea influenței aplicării noilor sisteme și tehnologii conservative de lucrări agricole mecanizate pentru combaterea efectelor secetei.  

Acest tip de întâlniri se vor desfășura periodic și au ca scop transferarea rezultatelor cercetării către fermieri, întrucât beneficiarii rezultatelor cercetării ar trebui să fie, pe lângă instituțiile statului, agricultorii, astfel încât aceștia să își ușureze munca și să atingă performanța.

În urma prezentării și analizei proiectelor de cercetare-dezvoltare s-a constatat necesitatea unei alocări bugetare crescute în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării în cadrul noului PNS și îmbunătățirea cadrului legal necesar întreprinderii măsurilor şi acțiunilor prevăzute pentru reducerea efectelor secetei și combaterea deșertificării. 

Categorii blog