ARTICOL

AFIR aloca 20 milioane de euro pentru tinerii fermieri din diaspora

Postat in 31.12.2020 - 21:33 | Categorie: Articole | Vizualizari: 141

AFIR deschide, în perioada 4 ianuarie – 4 mai 2021, o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora. Este vorba de submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară pentru această sesiune continuă este de 20 milioane de euro. Pragul de calitate pornește de la 70 de puncte, descrescând lunar cu 15 puncte. Astfel, în ultima lună de sesiune, în perioada 5 aprilie – 4 mai, pragul lunar de calitate va fi de 25 de puncte.

Ghidul solicitantului pentru această sesiune a fost modificat pentru a ușura accesarea finanțării nerambursabile pentru tinerii cetățeni români din afara granițelor țării care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației. În acest sens, au fost revizuite și clarificate condițiile și precondițiile pe care tinerii din diaspora trebuie să le îndeplinească pentru a depune proiectul, simplificându-se modalitatea de depunere a documentelor doveditoare a studiilor și a locului de muncă.

Astfel, pot solicita finanțare europeană nerambursabilă tinerii fermieri din diaspora care au absolvit, în ultimele 60 de luni, înaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar sau economie agrară: postuniversitar, universitar, preuniversitar, în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau țări terțe din UE.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/).

Depunerea cererilor de finanțare se face doar on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând din data de 4 ianuarie, ora 09:00 și până în data de 4 mai, ora 16.00.

Ghidul solicitantului și materialele necesare accesării pot fi consultate pe site-ul AFIR, www.afir.info - Investiții PNDR, în secțiunea dedicată submăsurii 6.1 “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.

Categorii blog