ARTICOL

Avansuri PAC mai consistente pentru agricultori

Postat in 30.08.2021 - 09:45 | Categorie: Articole | Vizualizari: 88

Comisia Europeană a adoptat în cursul lunii augist o măsură prin care autorizează agricultorii să primească avansuri mai consistente prin PAC, ținând cont de dificultățile legate de criza sanitară și de numeroasele anomalii climatice din acest an.

Bruxelles a adoptat o măsură destinată că crească fluxul de lichidități către agricultori, oferindu-le acestora posibilitatea de a primi avansuri mai ridicate prin PAC. Astfel, statele membre sunt autorizate să acorde avansuri de până la 70% din plățile directe, față de 50% permise inițial, și până la 85% din plăți cu titlul de dezvoltare rurală, față de 75% cât se acordau înainte.

Această măsură a fost adoptată în scopul atenuării consecințelor economice cauzate de pandemia de Covid-19 și de problemele climatice din acest an, în special de inundații. Cu toate acestea, plățile respective „nu vor putea fi plătite decât după efectuarea controalelor și verificărilor, și începând din 16 octombrie 2021 pentru plățile directe”, precizează Comisia Europeană.

Categorii blog